![Circus [1967] by Magdalena Radulescu, Image 1.](https://assets.artworkarchive.com/image/upload/t_jpg_medium_width/v1/user_94430/A_L423_149_l8qjae.jpg)
Pictorița revine în țară în preajma celui de-al doilea război mondial, în 1938, urmând o perioadă de aproximativ zece ani în care lucrează cu ardoare, organizând câte o expoziție personală în fiecare an între 1939-1945. Își schimbă stilul și repertoriul cu scopul de a se delimita de ceea ce picta fostul ei soț: „El rămânând la redarea personajelor în poziții statice, ea a optat pentru personaje din ce în ce mai dinamice”[19].
Temele etnografice sunt multiple: Cină (1939), Horă (1940), Jelirea mortului (1941), La tors (1942), Horă la sat (1945), Călușarii (1945), Dansatoarele focului (1945), Cules de vie (1946), fiind, după cum observa Mircea Deac, „recognoscibile elementele extrase din lumea reală, dar personajele sunt detașate de realitatea lor strictă, trăind și plutind într-o lume de vis”[22].
Criticul de artă Jacques Lassaigne (1911-1983), mare cunoscător și prieten al artei românești, scria în 1947: „Toată opera sa este inspirată din folclorul românesc privit nu ca un element de cercetare istorică sau decorativă, ci ca un repertoriu de forme arhitecturale. Deci, în pânzele sale, nu există nici un element pitoresc sau anecdotic, ci doar un fel de reîntoarcere la minunatele armonii esențiale...ar putea cu ușurință să compună un surprinzător balet”[23]. În 1965, cu prilejul expoziției personale de la Nisa la Galeria Nombre d'or, Riou Rouvert scria că pictura ei se referă la „o lume populară, abandonându-se bucuriei dansurilor românești, vibrând de fantezia comunității, de integrare a individului în fericirea colectivă”[24].